Termeni și condiții

Utilizarea Site-ului şi achiziționarea Produselor, respectiv conținutul digital şi serviciile digitale disponibile pe Site sunt reglementate de următorul set de Termene şi condițiile (in continuare „TCˮ sau „Contractulˮ), precum şi de restul documentelor menționate în prezentul document, fiind aplicabile tuturor utilizatorilor, fie persoane fizice sau juridice, a site-ului www.redprivateclub.ro (denumit în continuare Site-ul sau platforma AIRBNB OPERATOR), cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul document.

Accesarea, utilizarea sau achiziționarea oricăror produse şi servicii puse la dispoziția Dvs. pe platforma redprivateclub.ro este supusă acceptării următorului set de termene şi condiții, ce formează Contractul dintre Societatea noastră, şi dumneavoastră.

Vă rugăm să citiți cu atenție prezentul set de Termene şi Condiții înainte de a plasa o comandă sau de a vă înscrie la un program.

I. PĂRȚILE ACORDULUI

TIBERIUS ASSET CO

2. BENEFICIARUL, persoana fizică sau juridică care achiziționează online programul pus la dispoziție de către PRESTATOR,

denumite în continuare în mod colectiv „Părțileˮ şi în mod individual „Parteaˮ

având în vedere că :

  • PRESTATORUL pune la dispoziția BENEFICIARULUI programul de formare şi tot ce include produsul digital de pe site-ul: https://redprivateclub.ro;

  • BENEFICIARUL doreşte achiziționarea programului

au convenit să încheie prezentul acord în următoarele condiții:

II. OBIECTUL ACORDULUI

1. Obiectul acordului îl reprezintă vânzarea online de către PRESTATOR a programului prezentat pe platforma online https://redprivateclub.ro BENEFICIARULUI.

III. DURATA ACORDULUI

1. Prezentul acord intră în vigoare din momentul achiziționării de către BENEFICIAR a programului pus la dispoziție de către PRESTATOR şi încetează la data comunicată în prealabil BENEFICIARULUI pe site-ul https://redprivateclub.ro sau subpagini ale acestuia.

IV. PREȚUL ACORDULUI ŞI MODALITĂȚILE DE PLATĂ

1. Prețurile programelor vor fi cele comunicate telefonic sau sesiuni Zoom pentru fiecare program în parte.

2. Plata se va putea face online, cu cardul, prin transfer bancar sau ordin de plată şi se achită integral în momentul plasării comenzii.

3. În cazul achitării prin rate, prețul programului va fi comunicat telefonic pentru fiecare program în parte.

4. Pentru programele cu prețuri exprimate în euro sau alte monede, se va achita contravaloarea sumelor respective în lei, la cursul valutar al băncii care procesează plata.

5. Factura fiscală se va emite la data debitării sumei în contul PRESTATORULUI (conform extrasului de cont) sau după confirmarea plății în contul BENEFICIARULUI (conform extrasului de cont).

6. Toate sumele achitate în avans pentru programe ce se vor desfăşura la o dată ulterioară sunt nereturnabile.

V. DREPTURILE ŞI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

5.1 Drepturile şi Obligațiile Prestatorului

5.1.1 Să furnizeze Produsele şi Serviciile digitale, în condițiile prevăzute de prezentul document şi de normele aplicabile. Obligația Prestatorului de furnizare a Produselor şi Serviciilor digitale se consideră îndeplinită la momentul activării contului de utilizator a Beneficiarului pentru accesul produsului digital promovat pe platforma www.redprivateclub.ro aferent programului/programelor la care s-a înscris şi pentru care a achitat prețul convenit. Beneficiarul nu va fi nevoit să instaleze niciun software suplimentar pentru urmărea programului.

5.1.2 Să ofere accesul Beneficiarului pe platforma de program, conform promisiunilor stabilite pe site-ul www.redprivateclub.ro.

5.1.3 Să ofere Beneficiarului accesul la o comunitate de sprijin, sub forma unui grup de suport online, în măsura în care Beneficiarul trimite solicitarea de aderare la grupul respectiv de program. Prestatorul, prin angajații ori interpuşii acestuia vor sprijini Beneficiarul cu răspunsuri şi informații utile.

5.1.4 Să ofere serviciile şi produsele solicitate în cele mai bune condiții şi la termenele stabilite şi comunicate în prealabil Beneficiarului.

5.1.5 Să transmită Beneficiarului confirmarea încheierii contractului pe adresa de e-mail a acestuia imediat după încheierea acestuia.

5.1.6 Prestatorul îşi rezervă dreptul de a modifica, completa sau actualiza prezentul set de termeni şi condiții aducând aceste aspecte la cunoştința Beneficiarului, prin anunțarea publică pe prima pagină a site-ului sau íntr-o secțiune dedicată din aplicația pentru clienți, pentru ca Beneficiarul să aibă posibilitatea de a se informa în mod complet.

5.1.7 Să emită factura fiscală aferentă, în modalitățile şi în termenul prevăzut în prezentul document.

5.1.8 În cazul retrăgerii Beneficiarului din contract, Prestatorul poate împiedica orice utilizare ulterioară a conținutului digital sau a serviciului digital de către Beneficiar, în special prin blocarea accesului acestuia la conținutul digital sau la serviciul digital sau prin dezactivarea contului de utilizator al Beneficiarului.

5.2. Drepturile şi obligațiile Beneficiarului

5.2.1. Să achite prețul convenit conform prezentului Contract, la termenele stabilite. În cazul în care Beneficiarul nu onorează termenele de plată stabilite, Prestatorul este absolvit de furnizarea produselor şi a serviciilor digitale şi de obligația oferirii accesului la platformă sau oricăror facilități sau servicii conexe neachitate. În această situație accesul la platforma Prestatorului va fi suspendat de la data scadentă a obligației de plată şi până la plata integrală a prețului.

5.2.2. Să respecte întocmai regulile de comunicare stabilite de Prestator pe grupul de suport şi să nu folosească un limbaj nepotrivit sau licențios pe acest grup la adresa Prestatorului sau a oricărui alt participant în cadrul grupului sau programului, fiind interzisă acestuia postarea de mesaje scrise/verbale sau manifestarea unor atitudini apte de a provoca orice fel de daună sau ar periclita imaginea Prestatorului sau a oricărei alte persoane. Discuțiile şi/sau argumentările se vor purta pe un ton colegial, mesajele care nu respectă aceste minime reguli de conduită urmând a fi eliminate de pe platformă fără a fi necesară vreo notificare prealabilă.

5.2.3. În ipoteza în care Prestatorul apreciază că faptele/mesajele postate/limbajul/tonul folosit ar fi de natură a aduce prejudicii de orice fel sau a periclita imaginea acestuia ori sunt contrare normelor de drept, valorilor sociale/morale, ordinii publice sau bunelor moravuri, poate hotărî să scoată Beneficiarul din grupul de suport, fără a mai avea acces la acesta, notificând Beneficiarul în acest sens. Pentru înlăturarea oricărei îndoieli, Beneficiarul nu va avea dreptul de a pretinde restituire prețului în astfel de situații.

5.2.4. Să nu pună la dispoziția niciunui terț, indiferent de metodă ori suport, cu titlu gratuit sau oneros, materialele/programul sau părți ale acestuia pus la dispoziția sa de către Prestator prin accesul la platforma Prestatorului, Beneficiarul având exclusiv dreptul de a folosi materialele/programul spre îmbunătățirea abilităților proprii sau a propriului personal angajat. În acest sens Beneficiarul este obligat să nu divulge userul şi parola de conectare la contul de utilizator către terți, acestea fiind destinate strict pentru a fi utilizate de Beneficiar.

5.2.5. Să nu aducă atingere imaginii Airbnb Operator, participanților sau autorului şi să respecte dreptul de proprietate intelectuală şi confidențialitatea informațiilor şi datelor la care are acces în baza prezentului Contract.

5.2.6. Să apere şi să despăgubească Prestatorul împotriva oricăror reclamații, sesizări, pretenții ale unor terțe părți cu privire la modul în care Beneficiarul utilizează serviciile şi produsele digitale ce fac obiectul prezentului Contract.

5.2.7. Beneficiarul are dreptul să i se respecte confidențialitatea informațiilor şi a datelor furnizate în temeiul prezentului Contract, inclusiv dreptul la confidențialitatea şi protecția datelor cu caracter personal.

5.2.8. Beneficiarul are dreptul să solicite şi să obțină factura fiscală aferentă plății efectuate.

5.2.9. Atunci când Beneficiarul îşi exercită dreptul de retragere sau de încetare, în mod valabil şi în condițiile prezentului Contract, acesta are obligația de a se abține de la utilizarea produselor sau serviciilor digitale oferite de Prestator şi totodată îi este interzisă punerea acestora la dispoziția terților.

5.2.10. Beneficiarul poate oferi din proprie inițiativă sau la solicitarea Prestatorului sugestii, păreri, testimoniale în legătură cu produsele şi serviciile furnizate de Prestator. În acest sens Prestatorul va avea dreptul de a include sugestiile, părerile sau testimonialele cu privire la produsele şi serviciile Prestatorului în articolele, platforma sau în materialele de prezentare ale Prestatorului, precum şi de a publica sugestiile, părerile sau testimonialele cu privire la produsele şi serviciile Prestatorului în reviste şi pe pagini web.

CE INCLUDE PROGRAMUL „AIRBNB OPERATORˮ:

  1. O platformă online cu module video înregistrate despre pornirea şi scalarea unei afaceri în regim Airbnb

  2. Acces la resurse practice: template-uri de contracte, checklist-uri de design, modele de acorduri, calculatoare de rentabilitate

  3. Acces la pagini de vânzări gata făcute (template-uri)

  4. Suport educațional prin apeluri individuale de evaluare pe platforma Zoom, programate în conformitate cu progresul Beneficiarului

  5. Acces la suport şi consultanță prin canale de comunicare digitale (platforma Tally şi email)

Posibilitate de suport în 1-2 zile lucrătoare între orele 09-17 de Luni până Vineri. Asistentul are datoria de a ajuta clienții doar în cazul în care primeşte întrebări relevante şi concrete despre produsul Airbnb Operator, nicidecum nu garantam că putem răspunde la orice solicitare / întrebare ce nu ține strict de conținutul programului.

Prin acceptarea termenilor şi cumpărarea programului, Beneficiarul îşi dă acordul că a verificat informațiile de pe site-ul nostru www.redprivateclub.ro şi ştie cu exactitate pentru ce plăteşte şi ce conține programul „Airbnb Operatorˮ.

Prin acordul termenilor Beneficiarul îşi dă acordul că înainte de plată a verificat pe website toate detaliile despre investițiile necesare pe lângă prețul programului „Airbnb Operatorˮ.

Tiberius Asset Co. nu îşi asumă responsabilitatea pentru interpretarea greşită a informațiilor de pe site-ul www.redprivateclub.ro sau nu garantează că informațiile publicate pe Site sau conținute în materialele programului corespund aşteptărilor Utilizatorilor/Membrilor.

AMENDAMENTE ŞI COMPLETĂRI.

TIBERIUS ASSET CO. îşi rezervă dreptul de a face modificări, amendamente şi actualizări ale Termenilor şi condițiilor, fără o notificare prealabilă şi fără precizarea motivelor.

În egală măsură, TIBERIUS ASSET CO. îşi rezervă dreptul de a corecta eventuale omisiuni sau erori fără a trimite vreo notificare în prealabil.

Toate modificările/amendamentele şi actualizările devin obligatorii atât pentru TIBERIUS ASSET CO., cât şi pentru toți Utilizatorii/Membrii, de la data afişării lor pe Site.

LIMITAREA RĂSPUNDERII. NICIO GARANȚIE

TIBERIUS ASSET CO. nu îşi asumă responsabilitatea pentru nicio problemă tehnică în legătură cu Site-ul, cum ar fi, dar fără a se limita la: nefuncționare totală sau parțială a rețelei de internet, informații eronate, incomplete, etc.

TIBERIUS ASSET CO. nu îşi asumă responsabilitatea pentru interpretarea greşită a informațiilor care sunt oferite Utilizatorilor/Membrilor prin intermediul Site-ului sau materialelor programului online.

TIBERIUS ASSET CO. nu garantează că informațiile publicate pe Site sau conținute în materialele programului corespund aşteptărilor Utilizatorilor/Membrilor.

Informațiile prezentate pe Site şi/sau în materialele programului nu reprezintă consultanță fiscală, consultanță de afaceri sau consiliere juridică şi drept urmare, TIBERIUS ASSET CO. nu îşi asumă responsabilitatea pentru o eventuală lipsă de acuratețe, conformitate sau actualitate a acestora.

TIBERIUS ASSET CO. nu garantează succesul niciunei afaceri pornite sau continuate urmare informațiilor oferite prin intermediul Site-ului sau prin intermediul materialelor informative componente ale programului.

Prin acceptarea Termenilor şi condițiilor Utilizatorul/Membrul confirmă că este de acord cu limitarea responsabilității TIBERIUS ASSET CO.

În niciun caz, răspunderea TIBERIUS ASSET CO. față de un Utilizator/Membru nu va acoperi daunele indirecte (e.g. pierderi de profit, pierderi de clientelă, pierderi de salariați, beneficiu nerealizat, etc.) şi nu va putea depăşi valoarea unei Taxe de membru.

VI. RĂSPUNDERE

1. Fiecare dintre părți este răspunzătoare pentru îndeplinirea întocmai, integrală şi la timp a tuturor obligațiilor asumate prin prezentul acord.

2. Acceptarea Termenilor şi condițiilor site-ului se confirmă prin bifarea checkboxului corespunzător din formularul de aplicare la consultanța telefonică pe site şi/sau prin trimiterea Comenzii şi/sau prin efectuarea unei plăți online. Prin accesarea site-ului, crearea Contului şi utilizarea site-ului acceptați în mod expres şi neechivoc Termenii şi condițiile site-ului în ultima lor versiune comunicată în cadrul site-ului.

3. Ulterior creării Contului, utilizarea conținutului echivalează cu acceptarea modificărilor intervenite asupra Termenilor şi condițiilor site-ului şi/sau a versiunilor actualizate ale Termenilor şi Condițiilor Site-ului. Sunteți responsabil pentru verificarea versiunii finale a Termenilor şi Condițiilor ori de câte ori utilizați site-ul.

VII. CLAUZA DE CONFIDENȚIALITATE

7.1. Beneficiarul se obligă să păstreze confidențialitatea față de terți, să nu dezvăluie sub nicio formă şi prin niciun mijloc, să nu utilizeze în nicio modalitate, fie direct, fie indirect, fie în folos propriu, fie în folosul altuia, niciun fel de materiale, acte, date, informații rezultate din/în legătură cu relația contractuală dintre părți sau altor aspecte confidențiale aparținând Prestatorului, de care Beneficiarul a luat cunoştință în orice mod pe durata contractului.

7.2. Obligația de confidențialitate, astfel cum este prevăzută mai sus, se menține şi după data încetării prezentului Contract. Prin informații confidențiale se înțelege orice informație aparținând Prestatorului, autorilor sau terților cu care Prestatorul are relații de afaceri sau privind activitatea acestora şi care este transmisă de către Prestator în executarea Contractului, precum şi orice împrejurare relevantă legată de Prestator (inclusiv, dar fără a se limita la cele prevăzute mai jos), indiferent dacă această informație a fost transmisă de către Prestator sau terți, primită de către Beneficiar în formă scrisă, orală sau în orice alt mod şi care se referă inclusiv dar nelimitat la:

Planurile de afaceri, de marketing şi financiare ale Prestatorului, precum şi ale clienților acestuia şi/sau ale terților cu care are relații de afaceri sau cu care intră în contact prin natura activității desfăşurate;

Sistemul organizatoric, informațional şi de management al Prestatorului;

Informații referitoare la numele clienților şi furnizorilor Prestatorului, precum şi orice alte informații referitoare la datele tehnice, financiare, comerciale, indiferent dacă în documentele respective figurează sau nu cuvântele „confidențialˮ ori „proprietate exclusivăˮ.

7.3. Beneficiarul declară şi înțelege că va folosi informațiile confidențiale care îi parvin pe parcursul executării prezentului Contract numai în interesul şi în scopul exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligațiilor sale, rezultate din prezentul Contract şi se obligă să nu le transmită terților, indiferent de motiv şi indiferent de forma în care ar putea fi transmise.

7.4 În cazul în care Beneficiarul este de acord cu folosirea imaginii, fotografiilor, vocii sale, denumite „Informații personaleˮ, de către Prestator în scopul promovării de către Prestator a serviciilor sale, vom folosi aceste materiale ca şi testimoniale, păreri în mod public.

7.5 Orice declarații sau interviuri, precum şi dezvăluirea oricăror informații către media în legătură cu produsele şi serviciile digitale se poate face de Beneficiar numai cu acordul prealabil scris al Prestatorului, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege.

7.6 Fiecare Parte este răspunzătoare, în mod independent, de respectarea cerințelor legale aplicabile pentru prelucrarea în mod legal a datelor cu caracter personal în contextul activităților sale desfăşurate în scopul executării Contractului. Fiecare Parte, atunci când va divulga celeilalte Părți date cu caracter personal privind angajații/reprezentanții săi în scopul executării Contractului, se va asigura că va divulga numai informațiile necesare acestui scop. În cazul în care una dintre Părți divulgă orice date cu caracter personal către cealaltă Parte, altele decât cele prevăzute în Contract şi decât este necesar în vederea executării acestuia, aceste date vor fi şterse conform regulilor interne ale Părții destinatare, iar Partea destinatară nu îşi va asuma nicio răspundere pentru această prelucrare, orice divulgări nedorite sau alte incidente fiind în responsabilitatea exclusivă a Părții care divulgă astfel de date.

7.7. Pe durata executării Contractului, fiecare Parte poate colecta, stoca şi utiliza mai multe categorii de date cu caracter personal necesare, inclusiv nume, prenume, număr de telefon, adresă de e-mail, semnătura în legătură cu reprezentanții legali sau angajații celeilalte Părți, sau alte persoane care reprezintă respectiva Parte. Aceste date pot fi colectate de la cealaltă Parte sau direct de la persoana vizată, cu respectarea prevederilor legale în materia protecției datelor. Aceste date cu caracter personal ale persoanelor vizate menționate mai sus sunt necesare pentru a permite Părților să încheie şi să execute Contractul.

7.8. Beneficiarul este responsabil pentru toate datele cu caracter personal furnizate către Prestator, Prestatorul considerându-l autorizat să furnizeze astfel de date. Beneficiarul are obligația ca datele să fie pe întreaga durată a Contractului, actuale, corecte şi complete.

7.9. În măsura în care operațiunea de prelucrare a datelor cu caracter personal se întemeiază pe consimțământul persoanei vizate conform celor menționate mai sus, Beneficiarul, transferând datele cu caracter personal ale persoanelor vizate către Prestator, confirmă că a fost obținut consimțământul acestor persoane în mod corespunzător pentru prelucrarea datelor lor personale de către Prestator şi îşi asumă întreaga responsabilitate în legătură cu aceasta.

8. În cazul în care prelucrarea datelor se realizează în temeiul interesului legitim al Părților, conform articolului 6 alineat 1) litera f) din Regulamentul (UE) 2016/679, interesele legitime se circumscriu în principal analizarea gradului de satisfacție a Beneficiarului față de serviciile/produsele Prestatorului, recuperării şi încasării creanțelor datorate de Părți şi parcurgerii oricărei proceduri judiciare/extrajudiciare. Prelucrarea nu poate fi extinsă la alte scopuri incompatibile cu scopurile pentru care sunt prelucrate datele, cu excepția cazului în care există o obligație legală sau un alt temei justificat, care dă dreptul Părții să prelucreze datele cu caracter personal, în acest caz se va proceda la informarea prealabilă a persoanelor vizate în mod corespunzător.

8.11. Părțile se obligă să prelucreze datele cu caracter personal obținute în virtutea executării Contractului încheiat cu respectarea principiilor prevăzute de art. 5 alin. 1 din Regulamentul (UE) 2016/679. În sensul dispozițiilor prezentului Contract, datele cu caracter personal care fac obiectul prelucrării sunt: nume, prenume, funcție, adresa de e-mail, număr de telefon, semnătura, serie şi număr CI şi alte date cu caracter personal a căror prelucrare este necesară pentru executarea Contractului.

8.12. Părțile au obligația de a implementa măsuri tehnice şi organizatorice în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal. Părțile trebuie să protejeze datele cu caracter personal împotriva distrugerii, modificării, divulgării ilegale sau accesului neautorizat.

8.13. Fiecare Parte îşi asumă în mod independent responsabilitatea privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Încălcarea de către o Parte a prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 şi a normelor general obligatorii adoptate în legătură cu protecția datelor cu caracter personal, nu poate fi apreciată ca o încălcare solidară şi nu poate genera răspunderea solidară față de persoana sau autoritatea care constată această încălcare.

VIII. CLAUZA DE NECONCURENȚĂ

1. BENEFICIARUL garantează şi răspunde că nu va intra, în mod direct sau indirect, în concurență cu activitatea PRESTATORULUI şi nici nu va desfăşura, în mod direct sau indirect, el însuşi, angajați ori interpuşi ai acestuia, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, alte programe care au obiect identic sau similar cu cel pus la dispoziția sa de către PRESTATOR.

2. În măsura în care această obligație este încălcată, BENEFICIARUL va fi ținut la plata daunelor interese către PRESTATOR, al căror cuantum este de minim 30.000 euro. În măsura în care prejudiciul cauzat este unul mai ridicat, PRESTATORUL va fi îndreptățit la repararea integrală a prejudiciului.

IX. Încetarea

1. Prezentul Contract încetează în următoarele cazuri:

1.1. prin ajungerea la termen;

1.2. prin acordul scris al ambelor părți;

1.3. prin rezilierea contractului.

2. Părțile au dreptul de a considera contractul ca fiind reziliat de plin drept, fără cerere de chemare în judecată şi fără nicio altă formalitate prealabilă, în cazul în care partea în culpă încalcă oricare dintre obligațiile din prezentul contract considerate de către părți esențiale şi nu remediază această situație în termen de maxim 3 zile de la primirea notificării în acest sens de la cealaltă parte (notificarea putând prevedea şi un termen mai scurt, în funcție de circumstanțe).

3. În cazul neachitării la timp a serviciilor contractate, Prestatorul este absolvit de obligația acordării serviciilor de instruire online sau de livrarea produselor comandate.

X. POLITICA DE RETUR/ANULARE

Serviciile sunt de natură pur digitală, irevocabile (nu este posibilă returnarea serviciului) şi abstracte. Din momentul efectuării achiziției, nu există rambursare din niciun motiv. Doar în unele cazuri furnizorul poate emite o rambursare la discreția sa.

Prin cumpărare sunteți de acord să nu primiți rambursări.

Pentru a fi eligibil pentru o rambursare pentru unul dintre produsele noastre digitale în cazul achiziției online, trebuie să îndepliniți cumulativ următoarele condiții: cererea de rambursare este transmisă în termen de 14 zile calendaristice de la momentul acordării accesului la Program; Beneficiarul nu a parcurs mai mult de 20% din conținutul Programului; Beneficiarul nu a beneficiat de niciun apel de coaching sau evaluare programat.

Acceptarea Termenilor şi Condițiilor de către Cumpărător conduce la încheierea imediată a contractului cu Prestatorul.

Programele online create şi oferite de către Prestator reprezintă conținut digital în sensul prevederilor art. 2 punct 11 din OUG 34/2014, deoarece reprezintă conținut produs şi livrat în formă digitală către Cumpărător.

În acest sens, Cumpărătorul nu beneficiază de drept de retragere din contract, aşa cum prevede art. 16 lit. m) din OUG 34/2014, odată ce a achiziționat programul online, având în vedere faptul că după achiziționarea şi implicit plata programului online, Prestatorul pune de îndată la dispoziția Cumpărătorului întregul material digital, Cumpărătorul având posibilitatea de a descărca şi accesa de îndată întregul material.

În plus, nici pentru serviciile prestate de către Prestator după încheierea contractului prin acceptarea Termenilor şi Condițiilor, Cumpărătorul nu beneficiază de drept de retragere în sensul art. 16 lit. a) din OUG 34/2014, după prestarea completă a serviciilor de către Prestator.

În acest sens, prin acceptarea Termenilor şi Condițiilor, Cumpărătorul îşi dă în mod expres acordul prealabil la începerea prestării serviciului de către Prestator şi înțelege faptul că îşi va pierde dreptul de retragere reglementat de OUG 34/2014.

Prin acceptarea Termenilor şi Condițiilor, Cumpărătorul confirmă că a luat la cunoştință de faptul că îşi va pierde dreptul de retragere reglementat de OUG 34/2014.

Dreptul de retragere presupune perioada de 14 zile în care un consumator are dreptul de a se retrage dintr-un contract la distanță sau dintr-un contract în afara spațiilor comerciale cu un profesionist, fără a fi nevoit să îşi justifice decizia de retragere, profesionistul urmând a-i rambursa prețul achitat.

Ca urmare a pierderii dreptului de retragere, Cumpărătorul nu va putea solicita Prestatorului rambursarea prețului achitat pentru achiziționarea programului online.

*Termenii „Cumpărătorˮ şi „Prestatorˮ pot fi înlocuiți în funcție de modul în care sunt prevăzuți în restul Termenilor şi Condițiilor.

XI. FORȚA MAJORĂ

1. Niciuna dintre Părți nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător – total sau parțial – a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, aşa cum este definită de lege.

2. Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în termen de 5 (cinci) zile de producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecințelor lui.

3. Dacă în termen de 10 (zece) de zile de la producere evenimentul respectiv nu încetează, părțile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.

XII. ALTE CLAUZE

1. BENEFICIARUL nu va fi îndreptățit să cesioneze şi/sau să transfere drepturile şi/sau obligațiile rezultând sau derivând din program către un terț fără consimțământul scris şi prealabil al PRESTATORULUI.

2. Părțile îțeleg şi acceptă că toate sumele primite din parteneriate, promovări şi/sau publicitate în legătură cu programul ce face obiectul prezentelor termeni şi condiții revin exclusiv PRESTATORULUI.

3. În cazul neachitării în mod integral, exact şi la timp a serviciilor contractate, conform art. IV, PRESTATORUL este absolvit de obligația acordării serviciilor de instruire online.

4. Părțile îțeleg şi declară expres că, în situația în care BENEFICIARUL nu participă la toate materialele sau nu îşi îndeplineşte în mod exact, integral şi la timp toate task-urile şi misiunile oferite lui de către PRESTATOR, acesta nu beneficiază de „GARANȚIE SUCCES PROGRAMˮ sau „GARANȚIE 100%ˮ, în cazul în care aceasta există.

5. Părțile îțeleg că în cazul retrăgerii din program a BENEFICIARULUI, acestuia nu i se restituie nicio sumă din prețul achitat.

6. Întârzierea în plată mai mult de 3 zile dă dreptul PRESTATORULUI de a întrerupe accesul la serviciile furnizate până la achitarea sumelor cuvenite, conform art. IV.

XIV. DOCUMENTELE ACORDULUI

1. Prezentele termeni şi condiții

2. Orice altă informație de pe https://redprivateclub.ro/airbnb-operator

XV. LITIGII

1. Toate litigiile şi disputele referitoare la prezentul contract vor fi soluționate pe cale amiabilă.

2. În cazul în care părțile nu reuşesc pe cale amiabilă, orice litigiu decurgând din sau în legătură cu prezentul contract, inclusiv referitor la încheierea, nulitatea, interpretarea, executarea sau desființarea acestuia, va fi soluționat definitiv de către instanțele de judecată de la sediul Beneficiarului.

XVI. CLAUZE FINALE

1. Părțile declară că înțeleg deplin efectele clauzelor prezentelor termeni şi condiții şi că aceste clauze reflectă voința comună şi neîngrădită a părților.

2. Orice comunicare dintre părți referitoare la prezentele termeni şi condiții poate fi transmisă prin e-mail sau scrisoare, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

3. Clauzele prezentelor termeni şi condiții se completează cu dispozițiile legale în vigoare.

4. Prezentele termeni şi condiții se supun dispozițiilor legii române.

5. Prezentelor termeni şi condiții nu aduce atingere niciunui alt contract încheiat între Părți.